
Știm că alegerea fotografului și videografului de nuntă e o decizie importantă. Așadar, am pregătit răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pentru a vă ajuta să decideți dacă suntem alegerea potrivită pentru voi.
Câți oameni sunt în echipa voastră?
Suntem Giorgia și Cosmin, parteneri de viață și business, și din 2016 lucrăm sub numele Diada Photography & Films. Giorgia se ocupă de fotografie, Cosmin de film, și materialele pe care le primiți se află în armonie vizuală totală. Nu externalizăm și nu trimitem echipe pe care nu le-ați cunoscut în prealabil.
Cum decurge ziua nunții din perspectiva voastră?
Ajungem înainte de începerea pregătirilor și rămânem până după momentul tăierii tortului. Nu urmărim un script, ci ne adaptăm ritmului vostru. Documentăm discret, intervenim minim și vă ghidăm natural atunci când e nevoie pentru portrete sau anumite momente cheie.
Ne veți pune să pozăm sau să urmăm un program strict?
Nu. Filozofia noastră e să intervenim cât mai puțin. Vă ghidăm ușor atunci când contextul o cere (de exemplu pentru un portret de cuplu sau pentru fotografii de grup), dar nu construim momente artificiale. Cele mai frumoase imagini apar când oamenii uită că sunt fotografiațiși filmați.
Putem vedea un portofoliu complet înainte de a lua o decizie?
Desigur. Vă putem trimite galerii complete de la mai multe evenimente, nu doar imaginile selectate pentru portofoliul public. Astfel puteți vedea cum documentăm o zi întreagă, inclusiv momentele mai puțin “fotogenice” de la pregătiri, pauzele sau interacțiunile spontane.
Lucrați și cu nunți fără tradiții sau cu program atipic?
Absolut. De fapt, ne simțim cel mai bine la nunți intime și neconvenționale, unde accentul cade pe conexiunea dintre oameni, nu pe spectacol. Nunți mici, elopements, ceremonii umaniste, nunți în aer liber, nunți fără cununie religioasă – toate sunt binevenite.
Ce se întâmplă dacă vremea este rea în ziua nunții?
Vremea face parte din poveste. Ploaia, cerul acoperit sau lumina difuză pot produce imagini și filme extraordinare, și uneori mai interesante decât o zi perfect însorită. Am fotografiat și filmat în condiții meteo dificile și am învățat să lucrăm cu ele, nu împotriva lor. Singurele situații unde facem ajustări logistice sunt furtunile puternice sau vântul extrem, și acestea le discutăm împreună din timp.
Lucrați și în afara Brașovului sau Transilvaniei?
Pentru evenimente în afara orașului Brașov, costurile de transport și, dacă e cazul, cazarea se calculează în funcție de distanță și durata deplasării. Toate acestea sunt discutate transparent înainte de semnarea contractului.
Faceți și ședințe foto în ziua nunții?
Da, într-un mod relaxat și adaptat vouă. Nu rezervăm blocuri mari de timp pentru portrete, ci preferăm sesiuni scurte, de 20-30 de minute, în momente naturale ale zilei, când lumina e frumoasă și voi sunteți pregătiți emoțional. Nu vă vom lua de la masă sau din mijlocul petrecerii pentru fotografii.

Ce include exact pachetul de bază și ce este opțional?
Pachetul de bază include acoperirea completă a zilei nunții (de la pregătiri până la final), fotografii editate, film cinematic documentar, preview rapid și livrarea materialelor în format digital și fizic. Opțional puteți adăuga o ședință Save the Date, o ședință After Wedding, fotografie și film la cununia civilă, album foto sau film documentar extins. Detalii complete găsiți în pagina de ofertă pe care o trimitem, la cerere, pe mail sau whatsapp.
În cât timp primim fotografiile și filmul?
Materialele finale sunt livrate în aproximativ 6 luni de la eveniment – timp necesar pentru selecție atentă, editare și coerență vizuală. În săptămâna imediat următoare nunții primiți un preview de 50–100 de fotografii și un trailer video de 1-3 minute, perfecte pentru a le împărtăși cu cei dragi cât emoția e proaspătă.
În ce format primim fotografiile și filmul?
Primiți acces la o galerie online privată de unde puteți descărca toate fotografiile la rezoluție maximă. Filmul este livrat printr-un link Vimeo privat, ușor de distribuit. Pe lângă accesul digital, veți primi și materialele pe un stick de memorie într-o cutie din lemn pe care să o păstrați ca amintire de familie peste ani.
Câte fotografii primim?
Numărul exact variază în funcție de lungimea și structura evenimentului, dar ne așteptăm la o galerie completă care să acopere toate momentele importante ale zilei, de la pregătiri și până la finalul petrecerii. Preferăm calitatea față de cantitate astfel că fiecare fotografie din galerie este editată cu atenție și are un motiv să fie acolo. Strict numeric, vă puteți aștepta undeva la 800-1000 de fotografii.
Putem printa fotografiile primite?
Da, fotografiile sunt livrate la rezoluție maximă, deci optimizate pentru printare la orice dimensiune. Dacă doriți un album profesional legat, vă putem oferi și această opțiune. Avem modele și dimensiuni variate, de la versiuni elegante și simple până la albume premium cu copertă personalizată.
Filmul de nuntă va avea sunet original sau doar muzică?
Filmul nostru documentar îmbină sunetul original al evenimentului (ceremonia, discursurile, râsul, muzica live dacă există) cu o coloană sonoră atent aleasă. Aceasta e o diferență esențială față de un simplu highlight editat pe muzică: filmul vostru va suna ca ziua voastră, nu ca un clip generic. Sunetul original e cel care aduce emoția înapoi, ani mai târziu.
Putem alege muzica pentru film?
Puteți face sugestii și le luăm în considerare cu drag. Selecția finală o facem noi, pentru că alegem muzica în funcție de ritmul și emoția specifice filmului vostru. Dacă aveți un cântec cu o semnificație specială pentru voi, spuneți-ne și găsim împreună o soluție.

Cum putem rezerva data?
Procesul începe cu un video call pentru că vrem să ne cunoaștem înainte de a semna orice. Dacă simțim că suntem pe aceeași lungime de undă, rezervarea se face prin semnarea unui contract și achitarea unui avans. Data este confirmată și blocată în calendarul nostru doar după finalizarea acestor pași.
Aveți un contract?
Da, absolut. Contractul protejează ambele părți și clarifică toate detaliile: ce includem, termene de livrare, condiții de anulare, drepturi de utilizare a imaginilor etc. Considerăm contractul un semn de seriozitate și profesionalism, nu o formalitate birocratică.
Ce se întâmplă dacă trebuie să anulăm sau să schimbăm data?
Înțelegem că planurile se pot schimba. Condițiile exacte de reprogramare sau anulare sunt specificate în contract, astfel încât ambele părți să știe la ce să se aștepte. Schimbarea datei este posibilă în funcție de disponibilitatea noastră pentru noua dată propusă.
De ce să vă alegem pe voi față de alți fotografi și videografi din Brașov?
Nu răspundem la această întrebare pentru toată lumea, și asta e intenționat. Suntem alegerea potrivită pentru cuplurile care își doresc o nuntă non-tradițională, prețuiesc autenticitatea față de perfecțiune, care vor să se simtă ei înșiși în ziua nunții, și care vor să retrăiască emoțiile reale când se uită la fotografii și film peste ani. Oferim atât fotografie cât și film într-un pachet coerent, cu un stil documentar-cinematic consistent. Documentăm un număr limitat de nunți pe an, ceea ce înseamnă că fiecare eveniment primește atenție deplină.
Lucrați și la botezuri, aniversări sau alte evenimente?
Da. Deși nunțile reprezintă specializarea noastră principală, documentăm și alte momente importante, cum ar fi botezuri, aniversări, logodne, ședințe de familie sau cununii civile. Abordarea rămâne aceeași: discretă, documentară, centrată pe emoții reale.

Cum vă descrieți stilul foto și video?
Documentar și cinematic, în culori calde. Prioritizăm momentele autentice față de pozele regizate, lumina naturală față de flash-ul agresiv, și poveștile reale față de imaginile perfecte tehnic. Filmul de nuntă pe care îl livrăm nu este un simplu montaj pe muzică, este o poveste construită cu intenție, cu sunet original și colorizare atentă.
Stilul vostru de editare se poate schimba la cerere?
Avem un stil de editare consistent și îl aplicăm coerent în toată munca noastră. Acesta este motivul pentru care portofoliul nostru arată uniform și previzibil. Nu edităm în stiluri foarte diferite sau la cerere specifică, pentru că am obține rezultate inconsistente față de ce ați văzut în portofoliu. Dacă vă place ce vedeți, probabil va fi exact ce veți primi.
Aveți nevoie de o listă cu momentele importante ale zilei?
Nu avem nevoie de o listă detaliată, dar apreciem să știm structura generală a zilei: ora și locul pregătirilor, al ceremoniei și al petrecerii. Momentele importante le identificăm noi în timp real, fără să avem nevoie să bifăm un checklist. Dacă însă există momente sau persoane cu o semnificație specială pentru voi, ne puteți spune și le vom urmări cu atenție.
Folosiți flash în timpul ceremoniei sau al petrecerii?
Preferăm lumina naturală și lumina disponibilă ori de câte ori e posibil. Folosim flash discret și cu moderație atunci când lumina ambientală nu permite altceva, de exemplu în biserici întunecate sau la petreceri seara. Nu vom deranja ceremonia sau atmosfera petrecerii cu flash-uri repetitive. Totuși, mai ales pentru calitatea filmului, pe ringul de dans punem o lumină continuă discretă pentru contur.
Dacă nu ați găsit răspuns la întrebarea voastră, ne puteți scrie oricând. Abia așteptăm să ne povestiți cum vă imaginați ziua nunții.